Școala de poveste, Școala Gimnazială Mihai Viteazul Brăila

         Proiectul nostru se refră la abordarea diferită a educației. Școala este parte din comunitate deci, implicând real și activ familiile și membrii comunității în dezvoltarea infrastructurii școlii, a îmbunătățirii condițiilor. Educația outdoor vine să completeze dezvoltarea organizației școlare cu scopul creșterii satisfacției beneficiarilor direcți.

         Copiii știu să își exprime dorințele, au idei noi care, puse în aplicare, sprijinite de dascăli, părinți, factori locali, duc la inovare și reducerea inegalităților. Jocul, sportul, schimbul de informații, lucrul în parteneriat, voluntariatul -au recreat modelul elevilor și al profesorilor din școala noastră de poveste.

 

Poveste de schimbare facilitată de Bobocea Daniela, Ionescu Aliana și Boiangiu Dorina.

 

Obiectivele de dezvoltare durabilă adresate de acest proiect de schimbare:

 

 

 

 

Enumeră problemele identificate de elevi:

Elevii au identificat multe probleme în școală, în cartier, în oraș       

  -Spațiul anost al școlii;

  - Lipsa dotărilor corespunzătoare;

  - Lipsa unor spații vesele, de joacă în pauza;

  - Activități școlare plictisitoare;

  - Teme obositoare;

  - Colegi fără posibilități materiale;

  - Grădina școlii lipsită de ”viață”

  - Mizeria din cartier;

  - Poluarea mare a Dunării;

  - Parcurile prea aglomerate;

  - Oameni ai străzii, tot mai mulți;

  - Mulți adulți fără loc de muncă;

  - Mulți părinți plecați la muncă în străinătate;

 

Explică ce problemă a fost alesă să fie rezolvată și de ce.

                -Una dintre problemele care a fost aleasă de către copii spre a fi rezolvată a fost aspectul școlii și activitățile educative.

 

Ce persoane sunt cele mai afectate de această problemă? Ce îi deranjează pe ei?

     Cei mai deranjați sunt copiii, deoarece un spațiu neplăcut le induce o stare de apatie, activitățile monotone duc la plictiseală, motivație redusă, eșec școlar sau chiar abandon școlar.

 

 

 

Enumeră toate soluțiile la care v-ați gândit.

 Soluțiile copiilor ne-au uimit și au fost o sursă impresionantă de proiecte ce vor fi, cu siguranță, puse în practică:

    - Scrisori de solicitare către firme locale care ar putea dona sau sponsoriza școala;

    - Realizarea unor flyere prin care sunt invitați părinții, bunicii, frații mai mari, la o acțiune de renovare interioară a sălilor de clasă, a spațiilor școlare;

    - Realizarea de târguri cu vânzare de produse hand-made pentru obținerea de fonduri suplimentare;

     - Invitarea unor personalități la activitățile școlare;

     - Folosirea tehnologiei digitale;

     - Teme creative;

     - Activități în aer liber;

     - Ateliere de lucru în comunitate;

     - Teme în echipă;

      - Înfrumusețarea școlii de către elevi;

      - Amenajarea grădinii școlii;

      - Crearea echipelor ”Poliția curățeniei”

      - Activități de poveste

 

Ce soluție dintre cele enumerate a fost aleasă pentru implementare și de ce?

       Elevii au propus încercarea de a schimba aspectul școlii, interior și exterior, prin amenajarea holului, a grădinii.

      Activitățile educative au presupus educație outdoor, cunoașterea meseriilor părinților, ecologizarea spațiului din jurul școlii, folosirea platformelor digitale în învățare,

 

 

  

Descrie pe scurt procesul de implementare a soluției/soluțiilor

Am constituit impreună cu elevii și colegele echipe de lucru care si-au impartit sarcinile:

 

PICTORII -au desenat si pictat lambriurile de pe holul scolii cu imagini din povesti, cu personaje din lumea animală sau cu eroi din desenele animate;

 

GRĂDINARII- au pictat anvelope uzate, pietre si au decorat grădina

 

ECOLOGIȘTII- au curatat imprejurimile de hartii

 

Activitățile școlare s-au desfășurat, pe cât a fost posibil, de tipul outdoor : mișcare și sănătate, competiția isteților ( atelere creative), meseriile și respectul față de muncă (vizită la Moara Gheonea, Chiscani), dezvoltarea comunității prin antreprenoriat (vizită la Fabrica de Confecții Neo, Brăila) , vizite la Flota Fluvială, informarea despre siguranța pe stradă (activități în parteneriat cu Poliția), respectarea diversității religioase (vizite la locașuri cult romano-catolic, ortodox), evaluarea cunoștințelor prin folosirea platformelor digitale.

 

Care sunt rezultatele sau impactul proiectului vostru?

     În lunile în care am impl ementat proiectul All GROW Change Architects, reacțiile copiilor și ale părinților au fost unele pozitive, implicarea maximă, elevii dorindu-și tot mai multe activități outdoor. Părinții au fost încântați de schimbările școlii, de povestirile celor mici din fiecare zi petrecută la școală.

      Pe rețelele de socializare am primit multe aprecieri și susțineri, idei de extindere a proeictușui nostru. În plus, un fapt care ne bucură, numărul părinților care doresc să își înscrie copiii la școala noastră a crescut.

 

Câte persoane au beneficiat de soluția voastră?

mai mult de 100 

 

Ce au zis oamenii care au beneficiat de soluție? Scrie 2 citate sau păreri.

  ”Surprinzător, George nu se mai plictisește la școală”(părinte)

 

”Copilul meu mă întreabă: oare ce provocare vom mai primi astăzi la școală?” (părinte)

 

”Școala noastră este ca un basm!”(elev, clasa a III-a)

 

Ce dificultăți ați întâlnit pe măsură ce ați implementat proiectul și cum le-ați depășit?

Inițial, proiectul nu a stârnit prea mare curiozitate. După vizionarea filmulețelor din site, cu exemple de implicare a altor elevi , elevii au devenit foarte motivați, insistând să-și atragă și părinții în activități.

 

O altă dificultate a fost răspunsul negativ din partea unor membri ai comunității (personalități juridice, firme, instituții).

 

Cât timp a durat să implementați soluția?

mai mult de 30  zile 

 

 

 

 

Ce ați făcut să promovați proiectul în școala voastră sau în comunitate? Cu cine au vorbit elevii despre proiect? Ce răspunsuri au primit?

  Am promovat concursul în Consiliul Profesoral, apoi am afișat la avizierul elevilor informațiile și etapele proiectului.

 

Am discurat cu colegii de cancelarie, cu părinții elevilor la ședințe. Cei care au răspuns favorabil au participat la proiect.

 

Aproximativ, cu câte persoane s-a vorbit despre proiect în total?

20 - 50

 

Pe scurt cum vă propuneți să susțineți proiectului pe viitor.

-Pe viitor dorim să mai realizăm astfel de activități, să realizăm materiale video cu bune practici ca provocări pentru școlile din oraș ”Noi putem! Voi?”

 

 

 

 

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Postari recente
Please reload

Arhiva
Please reload

Cautare dupa Tag
Follow Us
  • Youtube
  • Instagram
  • Facebook

An AllGrow

Initiative 

Phone: +40  726 158 632 sau +1 404 610 3556

Email: info@allgrowconsulting.com                    

  • Youtube
  • Instagram
  • Facebook

Phone: +40  726 158 632 sau +1 404 610 3556

Email: info@allgrowconsulting.com